sâmbătă, 23 iunie 2012

Parfum de Sânziene


În cel mai echilibrat si linistit moment, la mijloc de an, între cea mai lunga zi si magica noapte în care portile cerului se deschid si lumea de dincolo intra în contact cu lumea pamânteana, Sânzienele - zânele pure si nobile, cu parul galben-auriu si rochii diafane din abur de vânt si nori, se-ntruchipeaza din aerul înmiresmat al câmpiilor si din stropii cristalini ai izvoarelor sa-ncinga hore în poieni si gradini, s-aduca Raiul pe Pamânt. Din strabuni se stie ca dansul si cântul Sânzienelor raspândesc de jur împrejur bunastare, aduc fertilitate femeilor casatorite, împart rod holdelor, înmultesc pasarile si animalele, sporesc aromele si puterile tainice ale florilor, tamaduiesc bolile si suferintele oamenilor. Entitati ale naturii si dimensiunilor paralele, Sânzienele aduc noroc tot anul aceluia care le poate vedea la miez de noapte.
Substituentul, surogatul pamântean al acestor zâne bune este zvelta floare de câmp cu inflorescente minuscule, galben-aurii sub forma de cruce. Din propria experienta va spun ca daca împletesti si porti pe cap o coronita din flori de Sânziene, pentru acea farâma de timp, vei fi regina/regele prezentului, viitorului si trecutului iar gândul si sufletul îti vor prinde aripi si vor pluti peste câmpurile si poienile necosite, vor atinge cerul albastru si norii pufosi, vei simti vâltoarea horei zânelor si le vei auzi glasul nespus de frumos.

(împreuna cu Rodica, verisoara mea care tocmai a împlinit 17 ani)

Daca doresti sa porti cu tine amintirea începutului de vara si atmosfera relaxanta, lipsita de griji, în mijlocul florilor salbatice, privind verdele crud smaltuit de aurul Sânzienelor si cerul azuriu brodat cu norisori de vata, atunci apasa atomizorul parfumului The Burren Botanicals - Summer Harvest, creat de Burren Perfumery. Atentie însa, acest parfum nu se potriveste celor care le este teama sa se aseze în iarba pentru ca li s-ar putea pata hainele si le este frica nu care cumva sa nu li se urce un carabus în par! Parfumul este recomandat doar celor care lasa soarele si vântul sa le mângâie fata, admira petele de culoare de pe aripile fluturilor, adora zumzetul albinelor si libelulelor si pretuiesc florile asa zis "simple" sau "fara valoare": cretusca, untisor (Ranunculus ficaria), campanula, stupitul-cucului (Cardamine pratensis) si margaretele salbatice. Parfumul este chintesenta verii, aroma florilor salbatice amestecata cu mirosul de iarba zdrobita, rece si proaspat. Mie îmi aminteste totdeauna de Sarbatoarea de Sânziene.Un alt parfum ce combina aroma câmpurilor pline de flori salbatice sub dogoarea soarelui de vara este Absint, creat de Nasomatto. Pulverizarea acestui parfum reprezinta biletul pentru o călătorie contemplativă într-un loc ce confera liniste, unde iarba este mereu verde, aerul este mereu curat si cerul este mereu albastru. Parfumul este simultan energizant si calmant si actioneaza ca o plimbare de-a lungul unui pârau, unde dulceata ierbii creste si mirosul radacinilor din pamântul reavan devine expresiv. Unda acestui parfum te-nvaluie si-ti sporeste capacitatea de a selecta senzatiile transmise de mediul înconjurator, spre exemplu masinile devin un pic mai silentioase iar vrabiutele, ceva mai guralive ;) Probati!

17 comentarii:

  1. Mi-a făcut o reală plăcere să citesc rândurile tale încărcate de poezia acestei minunate sărbători! Și ce frumoase fotografii, cu coronițe de sânziene! Frumoase fete! ;)
    Nu cunosc parfumurile prezentate de tine aici, dar mă tentează teribil să le încerc, sper să le găsesc undeva. Superb, e o lectură atât de reconfortantă, mi-a fost dor!
    Weekend minunat, dragă Carmen!
    “Pe nesimtite, deasupra lor, cerul isi domolise sclipirea. O stea rasarise din senin, stinghera, in crestetul padurii.
    “S-ar putea intampla fel de fel de miracole“, continuase el fara s-o priveasca. “Dar trebuie sa te-nvete cineva cum sa le privesti, ca sa stii ca sunt miracole. Altminteri, nici macar nu le vezi. Treci pe langa ele si nu stii ca sunt miracole. Nu le vezi...”
    “Imi pare rau ca nu te pot urmari”, vorbise ea tarziu. “Mi-ar fi placut sa te pot intelege…”
    “Unii spun ca in noaptea aceasta, exact la miezul noptii, se deschid cerurile. Nu prea inteleg cum s-ar putea deschide, dar asa se spune: ca in noaptea de Sanziene se deschid cerurile. Probabil ca se deschid numai pentru cei care stiu cum sa le priveasca...”
    “Nu inteleg nimic”, spuse ea. “Nu inteleg…
    (Noaptea de Sanziene , de Mircea Eliade,
    fragment)

    RăspundețiȘtergere
  2. O să-mi împletesc şi eu o cunună... Şi o să miros câmpul Sânzienelor.
    Felicitări!

    RăspundețiȘtergere
  3. La mulți ani pentru verișoara ta!

    RăspundețiȘtergere
  4. Frumos si optimist.
    PS.Multumesc pentru publicitate !

    RăspundețiȘtergere
  5. Are dreptate Mirela, frumoase fete! Nu stiu la care sa ma opresc, parc-ar fi surori, sa nu se supere mama lor!

    RăspundețiȘtergere
  6. Zanele noptii magice sa va aduca
    realizarea viselor!

    RăspundețiȘtergere
  7. Sunteti splendide, ca doua zane, cu acele coronite pe cap! :)
    Frumoasa poveste! Am citit-o intr-un suflet. Fiind un copil crescut prin toate ierburile campului si infratita cu toate gazele si florile pamantului, sunt sigura ca mi-ar placea parfumurile recomandate de tine. Ador mirosul de fan cosit. Acum vreo saptamana m-am intins vreo zece minute pe-o gramada de fan, inca neasezata in capita, si a fost minunat!
    O duminica minunata, Carmen!

    RăspundețiȘtergere
  8. Grozav ai scris!
    Iar voi doua sunteti cele mai frumoase sanziene.
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
  9. Iarba zdrobita, fanul proaspat cosit si florile de camp intruchipeaza parfumul verii cel mai autentic. In randurile tale intalnesc mereu prospetimea si optimismul si iti multumesc pentru acest lucru! Ma simt ca dupa un periplu pe un camp plin de gaze si flori...
    Numai bine, draga Carmen! :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Superb! Sunteti doua frumoase! O duminica minunata Carmen!

    RăspundețiȘtergere
  11. Sunteti regine adevarate!
    Multumesc ca ne-ai soptit si noua povestea ta parfumata !

    RăspundețiȘtergere
  12. E prima oara candd vad coronitee de sanziene.Am auzit, am citit legenda, obiceiurile, traditiile, insa niciodata nu le-am trait, ca sa zic asa.
    E frumoasa povestea ta si pozele!
    O seara parfumata si racoroasa!

    RăspundețiȘtergere
  13. Minunat descris! Inclusiv modul in care sunt descrise parfumurile!

    Tata impletea pentru noi coronite din flori de Sanziene :) Mult noroc si succese!

    O saptamana minunata iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  14. Chiar astazi am vorbit cu vecinul meu Nelu (pe care al stii si tu ) ca la noi nu sa mai sarbatorit Sanzienele... incet incet sarbatoarea va cadea in uitare...

    RăspundețiȘtergere